Cărți vii

Un grup de oameni/performeri memorează câte o carte aleasă de către ei pentru Time has fallen asleep in the afternoon sunshine/Timpul a adormit în soarele de după-amiază. Împreună, acești oamenialcătuiesc o colecție de bibliotecă ce constă în cărți vii. Cărțile își pierd timpul prin bibliotecă, plimbându-se de colo-colo, citind alte cărți de pe rafturi, pregătite să fie consultate de către un vizitator. Vizitatorii bibliotecii aleg o carte pe care ar vrea să o citească, iar cartea conduce cititorul într-un loc din bibliotecă sau afară, la o plimbare, în timp ce își recită conținutul (și interpretări posibil valide).

Această idee a unei biblioteci de cărți vii vine de la romanul lui Ray Bradbury, Fahrenheit 451, o viziune futuristă a unei societăți în care cărțile sunt interzise, deoarece sunt considerate periculoase, iar fericirea trebuie obținută prin absența cunoașterii și a gândului individual. Numărul 451 reprezintă temperatura la care hârtia cărții începe să ardă. Din moment ce cărțile sunt interzise în societate, oamenii dintr-o comunitate clandestină încep să memoreze conținutul cărților pentru a le prezerva în viitor.

Citim cărți pentru a ne aminti și le scriem pentru a uita. A memora o carte sau, într-un mod mai poetic, „a învăța o carte pe de rost”, înseamnă cumva o rescriere a acelei cărți. În procesul memorării, cititorul ajunge, pentru un moment, să îi ia locul scriitorului sau, mai degrabă, el/ea devine cartea însăși. Poate abilitatea de a învăța o carte pe de rost ține de alegerea cărții, de timpul investit și, poate, de aptitudini. Dar, oricât de mult sau bine înveți ceva pe de rost, trebuie să continui să repeți, altminteri vei uita din nou. Poate până ajungi la sfârșit, uiți începutul. A învăța o carte pe de rost este o activitate și un efort menținut. Nu există nimic final sau material de obținut, practica învățării unei cărți pe de rost fiind un proces continuu de amintire și uitare.

Biografie Mette Edvardsen

Munca lui Mette Edvardsen este situată în domeniul artelor performative ca performer și coregraf. Chiar dacă unele lucrări ale sale explorează alte medii sau alte formate, precum video, cărți și scriere, interesul ei a stat întotdeauna în relația dintre artele performative ca practică și ca situație. A lucrat din 1994 ca dansatoare și performer pentru un număr de companii și proiecte și își dezvoltă propriile lucrări din 2002. Își prezintă lucrările internațional și continuă să dezvolte proiecte cu alți artiști, atât drept colaborator, cât și drept performer. O retrospectivă a lucrărilor sale a fost prezentată la Black Box Theatre în Oslo, în 2015 și în cadrul programului Idiorritmias, la MACBA, în Barcelona, 2018. Proiectul său, Time has fallen asleep in the afternoon sunshine/Timpul a adormit în soarele de după-amiază este în desfășurare din 2010, a fost prezentat de două ori la Kunstenfestivaldesarts, în Bruxelles, în 2013 și 2017, la Bienala din Sydney, în 2016, la Index Foundation, în Stockholm, 2019, la prima ediție a Bienalei din Oslo, în 2019-2020, în cadrul expoziției Trust & Confusion la Tai Kwun Arts, în Hong Kong, în 2021, la Vienala din Sao Paulo 2021. Ea va prezenta numeroase lucrări la Amant, în New York, în 2022 și va dezvolta un proiect în rezidență la Les Laboratoires des Aubervilliers, în Paris, în 2022/2023.

Mette Edvardsen este susținută structural de Norsk Kulturråd (2021-2025), BUDA Arts Centre Kortrijk (2017-2021) și a fost artist asociat la centre chorégraphique national de Caen en Normandie (Franța) pentru perioada 2019-2021. În prezent, își finalizează cercetarea ca doctorand la Academia Națională de Arte Oslo.