Exploring Pluralities: mentorat artistic & expozițional – practici în relație cu studiile de gen
Asociația 4Culture continuă cu proiectul Exploring Plurealities, activând pe plan național prin evenimente transdisciplinare în domeniul artelor performative și vizuale contemporane. Laboratorul #4 – Practici artistice în relație cu studiile de gen va prezenta progresul și rezultatele procesului într-o expoziție pornind de la temele complexe legate de discrepanțele de gen, atât din perspectivă socială, cât și culturală.
Sesiunile de mentorat și creație pentru Laboratorul #4 – Practici artistice în relație cu studiile de gen se desfășoară la sediul WASP -Working Art Space and Production, locație în care va avea loc și expoziția din toamnă. Această inițiativă are ca scop enunțarea și provocarea conceptelor de gen în cadrul practicilor artistice contemporane, aducând în prim-plan teme precum discrepanțele sociale și culturale, precum și legăturile acestora cu istoriile locale sau relația lor cu mediul și natura.
Mentorii Marilena Preda Sânc (artist) și Ilinca Hărnuț (performer), alături de curatoarea Andreea Căpitănescu, au selectat patru artiste pentru acest laborator: Mirela Ivanciu, Ioana Aron, Ana-Maria Petrovici și Maia-Ștefana Oprea.
Pe parcursul sesiunilor, artistele își dezvoltă creațiile personale și explorează atât conexiunile individuale cât și confruntările comune, aducând în prim plan dileme și provocări de natură estetică, socială și culturală. Lucrările în urma acestui laborator, urmează să fie prezentate în cadrul unei expoziții, care va avea loc în luna septembrie la spațiul WASP Working Art Space and Production.
Laboratorul va explora atât practicile multidisciplinare ce însoțesc activitatea artistică a participantelor având însă și o componentă performativă și digitală ce va urmări intersecționalitatea și transferul de cunoștințe dobândite de acestea. Suntem nerăbdători să vă invităm la o dezbatere pertinentă și constructivă în societatea noastră contemporană, pornind de la explorarea viziunilor și interpretărilor oferite de cele patru artiste.
Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.
Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale dintre țările donatoare și 15 țări UE din Europa Centrală și de Sud și Statele Baltice. Cele trei țări donatoare cooperează îndeaproape cu UE prin Acordul Spațiului Economic European (SEE). Donatorii au oferit 3,3 miliarde de euro prin schema de granturi consecutive între 1994 și 2014. Pentru perioada 2014-2021, granturile SEE se ridică la 1,55 miliarde de euro. Mai multe informații pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro
- events
- septembrie 16, 2023