OPEN CALL Time has fallen asleep in the afternoon sunshine
OPEN CALL Time has fallen asleep in the afternoon sunshine / EXPLORING PLUREALITIES
Deadline: 10 mai 2022
Invitație deschisă pentru a participa în cadrul producției artistei Mette Edvardsen (Norvegia), ”Time has fallen asleep in the afternoon sunshine”, în cadrul proiectului ”EXPLORING PLUREALITIES”. Un proiect de cooperare bilaterală între Asociația 4Culture (România) și coregrafa și artista Mette Edvardsen (Norvegia).
Apelul este adresat artiștilor români interesați să lucreze cu text (în română și engleză), în contexte performative situate în afara spațiului blackbox, pentru a se alătura cercetării și producției unei serii adaptate de prezentări publice a lucrării „Time has fallen asleep in the afternoon sunshine” de Mette Edvardsen.
Participarea este remunerată și include perioada de cercetare și producție (online și offline) din mai-iulie 2022, cu prezentări publice în 5, 6 și 7 iulie, la București. Ulterior, vor fi programate prezentări suplimentare în iulie și august 2022.
Propunerile vor fi redactate în română și engleză și se trimit pe adresa: coordination@4culture.ro. Acestea vor include:
CV / biografie
portofoliu (dacă este cazul)
scurtă scrisoare de intenție (maxim 1 pagină)
Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile aici: https://exploringplurealities.com/carti-vii/
—––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Un grup de oameni/performeri memorează câte o carte aleasă de către ei pentru Time has fallen asleep in the afternoon sunshine. Împreună, acești oameni alcătuiesc o colecție de bibliotecă ce constă în cărți vii. Cărțile își pierd timpul prin bibliotecă, plimbându-se de colo-colo, citind alte cărți de pe rafturi, pregătite să fie consultate de către un vizitator. Vizitatorii bibliotecii aleg o carte pe care ar vrea să o citească, iar cartea conduce cititorul într-un loc din bibliotecă sau afară, la o plimbare, în timp ce își recită conținutul (și interpretări posibil valide).
Această idee a unei biblioteci de cărți vii vine de la romanul lui Ray Bradbury, Fahrenheit 451, o viziune futuristă a unei societăți în care cărțile sunt interzise, deoarece sunt considerate periculoase, iar fericirea trebuie obținută prin absența cunoașterii și a gândului individual. Numărul 451 reprezintă temperatura la care hârtia cărții începe să ardă. Din moment ce cărțile sunt interzise în societate, oamenii dintr-o comunitate clandestină încep să memoreze conținutul cărților pentru a le prezerva în viitor.
Citim cărți pentru a ne aminti și le scriem pentru a uita. A memora o carte sau, într-un mod mai poetic, „a învăța o carte pe de rost”, înseamnă cumva o rescriere a acelei cărți. În procesul memorării, cititorul ajunge, pentru un moment, să îi ia locul scriitorului sau, mai degrabă, el/ea devine cartea însăși. Poate abilitatea de a învăța o carte pe de rost ține de alegerea cărții, de timpul investit și, poate, de aptitudini. Dar, oricât de mult sau bine înveți ceva pe de rost, trebuie să continui să repeți, altminteri vei uita din nou. Poate până ajungi la sfârșit, uiți începutul. A învăța o carte pe de rost este o activitate și un efort menținut. Nu există nimic final sau material de obținut, practica învățării unei cărți pe de rost fiind un proces continuu de amintire și uitare.
—––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Creația lui Mette Edvardsen este situată în domeniul artelor performative ca performer și coregraf. Chiar dacă unele lucrări ale sale explorează alte medii sau alte formate, precum video, cărți și scriere, interesul ei a stat întotdeauna în relația dintre artele performative ca practică și ca situație. A lucrat din 1994 ca dansatoare și performer pentru un număr de companii și proiecte și își dezvoltă propriile lucrări din 2002. Își prezintă creațiile internațional și continuă să dezvolte proiecte cu alți artiști, atât drept colaborator, cât și ca performer. O retrospectivă a lucrărilor sale a fost prezentată la Black Box Theatre în Oslo, în 2015 și în cadrul programului Idiorritmias, la MACBA, în Barcelona, 2018. Proiectul său, Time has fallen asleep in the afternoon sunshine este în desfășurare din 2010, a fost prezentat de două ori la Kunstenfestivaldesarts, în Bruxelles, în 2013 și 2017, la Bienala din Sydney, în 2016, la Index Foundation, în Stockholm, 2019, la prima ediție a Bienalei din Oslo, în 2019-2020, în cadrul expoziției Trust & Confusion la Tai Kwun Arts, în Hong Kong, în 2021, la Bienala din Sao Paulo 2021. Ea va prezenta numeroase lucrări la Amant, în New York, în 2022 și va dezvolta un proiect în rezidență la Les Laboratoires des Aubervilliers, în Paris, în 2022/2023.
Mette Edvardsen este susținută structural de Norsk Kulturråd (2021-2025), BUDA Arts Centre Kortrijk (2017-2021) și a fost artist asociat la Centre Chorégraphique National de Caen en Normandie (Franța) pentru perioada 2019-2021. În prezent, își finalizează cercetarea ca doctorand la Academia Națională de Arte Oslo.
—––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Despre EXPLORING PLUREALITIES:
Prin implementarea unor activități transdisciplinare în domeniul artelor performative și vizuale contemporane, proiectul EXPLORING PLUREALITIES urmărește dezvoltarea audienței și susținerea creatorilor de artă contemporană din România, în parteneriat cu artista norvegiană Mette Edvardsen și în cooperare cu artiști și profesioniști români și internaționali. Creând un cadru favorabil pentru dezvoltarea artei, prin oportunități de evoluție profesională – job shadowing și mentorat, proiectul implementat de Asociația 4Culture propune o abordare progresivă, bazată pe analiza și prospectarea direcțiilor inovatoare, prin identificarea și asumarea formatelor artistice de tip hibrid.
Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Revista Zeppelin, Revista ARTA, Feeder, IQads, România Pozitivă
Acest proiect este finanțat cu sprijinul Granturilor SEE 2014 – 2021, în cadrul programului RO-Cultura.
Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale dintre țările donatoare și 15 țări UE din Europa Centrală și de Sud și Statele Baltice.
Cele trei țări donatoare cooperează îndeaproape cu UE prin Acordul Spațiului Economic European (SEE). Donatorii au oferit 3,3 miliarde de euro prin schema de granturi consecutive între 1994 și 2014. Pentru perioada 2014-2021, granturile SEE se ridică la 1,55 miliarde de euro. Mai multe informații pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro
RO-Cultura este implementată în România de către Ministerul Culturii prin intermediul Unității de Management al Proiectului. Programul vizează consolidarea dezvoltării sociale și economice prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul total se ridică la 34 de milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro
- open call
- mai 1, 2022